individa cu un picior corect
lăfăindu-se în sângele mort al iubitului ei
și cei trei încălțați agitând o sabie fără cap
la sfârșitul iremediabil al picăturilor de carne
nu au existat niciodată

pentru că în curajul dezlănțuit
nu există finalul gropii
nici rugurile atent selecționate dintre mâinile oarbe
nu aparțin flăcărilor
ele sunt doar un alt fel de cruci
purtate cu spatele drept
atunci când încep sinuciderile olimpice
iar degetele rupte ale poemului nu mai fac față
presiunii

abia la sfârșitul cuvântărilor
când uciderile se mai răriseră din cauze naturale
basculantele cu apă au primit permisiunea
să curețe ziua următoare
de culorile uscate care străpungeau liniștea
bumerangului de carton
ce se învârtise în jurul propriului anotimp
până la incorectul picior stâng
căutatat îndelung de femeia din prima strofă
în care litera doi
nu a existat niciodată

doar urmele coagulate ale iubitului său
și câteva lumânări arse
până în carnea
sabiei